top of page
schimb experienta (5).JPG

Profesioniștii apei din Iași au împărtășit din experiența lor colegilor din Republica Moldova

18 ianuarie 2019

200 de lucrători din cadrul operatorilor de apă și canalizare de pe întreg teritoriul Republicii Moldova au participat la un program de instruiri și schimburi de experiență în perioada septembrie-decembrie 2018. ”Profesori” le-au fost specialiștii din  compania ApaVital în cadrul proiectului SDC-ADA ”Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și sanitație din Republica Moldova”.  
Împărțiți în echipe de câte 50 de persoane, în funcție de specialitatea fiecăreia în parte, colegii din Republica Moldova au participat la patru module de către două zile fiecare: Investiții, Resurse Umane, Relații cu clienții  și Financiar-Contabilitate. Prezentările au constituit un adevărat tur de forță, și au fost urmate de vizite în cadrul celor patru departamente, unde participanții au văzut efectiv modul în care se lucrează.
”A fost o onoare și un privilegiu pentru noi să împărtășim din experiența acumulată în ani și ani de activitate la ApaVital. Suntem conștienți de responsabilitatea ce a venit la pachet cu aceste sesiuni de pregătire și tocmai de aceea am apelat la cei mai buni specialiști ai noștri, cărora le mulțumesc pe această cale pentru dăruirea de care au dat dovadă.”, a spus Vicu Grasu, șef serviciu Resurse Umane.
Entuziasmul cu care operatorii de apă și canalizare din Republica Moldova au participat la cele patru module, interesul arătat în timpul fiecărei discuții și multitudinea de întrebări adresate în timpul vizitelor de lucru au reprezentat cea mai mare mulțumire pentru profesioniștii implicați în proiect. La finalul fiecarei sesiuni, participanții au primit diplome din partea companiei ApaVital și a Asociației ACVO.
“Prezentările elaborate de către specialiștii ApaVital și  informațiile obținute în cadrul schimbului de experiență, au fost foarte utile și, neapărat, vor conduce la dezvoltarea și consolidarea capacităților specialiștilor resurse umane, economiștilor contabililor și  juriștilor, și respectiv, ale operatorilor de servicii apă-canal. Aceastanu este doar părerea Direcției executive a AMAC, ci  și a tuturor participanților drept dovadă fiind chestionarele completate.” a transmis d-l Iuri Nistor, Președinte AMAC, în scrisoarea de mulțumire adresată echipei care s-a ocupat de proiect. 
Dovadă a succesului acestui program,  Asociația Moldova Apă Canal a solicitat continuarea schimbului de bune practici și în anul 2019. Astfel, încă 200 de specialiști din Republica Moldova vor participa în anul 2019 la cursurile organizate pe 4 noi module axate pe exploatarea rețelelor de apă și canalizare, managementul energetic și automatizarea stațiilor de pompare, precum și managementul sănătății și securității muncii.
”Unul dintre scopurile Asociației ACVO este perfecționarea profesională a lucrătorilor din domeniul apei și protecției mediului, dezvoltarea standardelor de practică profesională în domeniul apa-canal, în acord cu principiile protecției mediului și cu standardele internaționale relevante. Astfel, colaborarea în derularea acestui proiect între compania ApaVital și asociația căreia i-a dat viață a venit firesc. Nu ne dorim să păstrăm pentru noi toată acestă experiență, ne pregătim pentru acțiuni similare și promitem să fim din ce în ce mai buni”, a subliniat dr.ing. Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO.
Proiectul SDC-ADA ”Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și sanitație din Republica Moldova” a fost finantat de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Agenția de Dezvoltare a Austriei.

bottom of page