top of page
Tu stii sa te prezinti_seria 1_Podu Iloa

Secretele comunicării eficiente, descoperite de elevii din Podu Iloaiei și Hârlău

7 noiembrie 2019

Zeci de liceeni din județul Iași au învățat cum să facă o prezentare de success despre ei înșiși și cum să vorbească în public fără să fie copleșiți de emoții. ”Tu știi să te prezinți?” este un proiect implementat de către  Asociația ACVO, scopul fiind formarea aptitudinilor de comunicare în rândul elevilor de clasa a XII-a, prin intermediul unor prelegeri interactive susținute de Florin Smeu, speaker, trainer și autor de carte.

 

Interesante, utile, importante. Așa au descris cei aproximativ 90 de liceeni care au participat la proiect subiectele abordate și informațiile primite în timpul prelegerilor interactive. Tinerii au descoperit care sunt etapele unui discurs, importanța limbajului verbal, nonverbal și paraverbal, cum să transmită cu eleganță și credibilitate un mesaj către un public mai mare sau mai mic și care este modalitatea corectă de a saluta o persoană întâlnită pentru prima dată.

 

Știm cu toții că dezvoltarea aptitudinilor de comunicare are ca efect îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur, indiferent dacă vorbim despre viața personală sau cea profesională, creșterea stimei de sine, a șanselor de a găsi un job sau a face față cu succes anilor de facultate. Am dorit să oferim acestor tineri posibilitatea de a descoperi secretele unei bune comunicări și am reușit. Ne bucură faptul că inițiativa noastră a fost primită cu entuziasm, mai ales că face parte dintr-o serie de acțiuni dedicate adolescenților care vor continua și anul viitor”, a spus dr.ing. Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO.

Pe lângă exercițiile practice, care au scos în evidență și au corectat greșelile de comunicare, liceenii au vizionat filme, iar la final, pe baza unui chestionar individual, au descoperit care le sunt trăsăturile dominante de personalitate, folositoare atunci când au în față unul sau mai mulți interlocutori.

Am avut minunata ocazie, alături de echipa ACVO, de a impacta pozitiv și semnificativ viața tinerilor liceeni. Ar fi minunat ca astfel de acțiuni să se regăsească în programa școlară an de an, iar elevii nu doar că au confirmat valoarea proiectului, ci chiar ne-au cerut să revenim”, a precizat Florin Smeu. 

Activitățile au avut loc la începutul acestei săptămâni în trei licee din județ: Liceul Tehnologic ”Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Hârlău și Liceul Tehnologic Hârlău. 

Este mare nevoie de astfel de acțiuni în școli, pentru că mulți elevi nu reușesc să comunice, au probleme atunci când sunt puși în situația de a prezenta un proiect și, cu atât mai mult, atunci când trebuie să vorbească despre ei înșiși. Salutăm inițiativa Asociației ACVO și ne dorim cât mai multe demersuri de acest gen”, a spus prof. Paula-Lorela Iancu, Directorul Liceului Tehnologic Hârlău.

 

Tu știi să te prezinți” face parte din seria de acțiuni centrate pe dezvoltarea personală a tinerilor din județul Iași.

bottom of page